Categorii
Auto

BMW Seria 1, mai furios ca niciodată

Am avut ocazia să pipăi unul dintre mezinii familiei BMW. Un Seria 1 cu 7 km la bord. Mirosea a Germania în mașină. Glumesc, mirosea a gumă turbo.

A 3-a generație de BMW Seria 1 arată într-un mare fel. Zici că a fost la sală și nu a dat skip la legs day. Exteriorul este unul foarte agresiv, iar dacă fața mașinii este una mai cuminte, spatele arată de parcă e gata de război. Cele 2 guri de evacuare dau de înțeles că sub capotă nu e vreun motor de 90CP și eu nu i-aș da flashuri să se dea la o parte.

Apropo de cai, dacă alegi să-ți iei ultimul Seria 1, o să ai minim 116CP sub capotă și dacă te ține buzunarul urci până la 306 CP cu modelul M135i cu 8 trepte și tracțiune integrală xDrive. BOM!

Nu intru mai mult de atât în detalii tehnice, de consum nici nu mai vorbim. Cui îi pasă cât consumă când arată într-un așa fel?

Eu am rămas plăcut impresionat de acest model. Încă nu am apucat să-l conduc, dar sunt sigur că mi l-aș lua dacă aș avea iar 18 ani, dacă mi-aș face moftul să am o a doua mașină sau dacă aș fi o mămică modernă. În ultimul caz, mi l-aș comanda pe culoarea Melbourne Red. Google it.

Pentru detalii tehnice, cifre legate de finanțare și programare la test drive luați legătura cu cei de la BMW Apan Motors Brăila.

Articole aleatorii din aceeași categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *