Rețeta pentru o febră musculară garantată:

Se ia o mână de prieteni, se alege o zi însorită ( de preferat cu 0% șanse de ploaie ), se adaugă echipament adecvat, mulți litri de apă și se servește în 10-12 ore prin pădure pe cărare spre Vârful Toaca și înapoi. Dacă nu aveți febră musculară după asta înseamnă că n-ați făcut ceva bine și va trebui să o luați de la capăt 🙂

Am zis să facem poze before & after, dar la final eram atât de terminați fizic încât numai de poze nu ne ardea. Am rămas doar cu poza de mai sus, o poză plină de energie. Dacă știam noi ce ne așteaptă…

Am ales să plecăm pe traseu de la Salvamont din Durău, unde am achitat și taxa de 6lei pentru că am călcat iarba în Parcul Național Ceahlău 🙂 Am urmat linia roșie până la Cabana Fântânele unde am luat o bine meritată pauză după 1h de urcat intens pe cărare și pe rădăcini de copac. Unii ar fi renunțat, dar deja era prea târziu. Se vedea în zare vârful ce trebuia cucerit!

Am umplut sticlele cu apă și am plecat spre vârful Toaca. Traseul nu este greu, dar cărarea este plină de pietre și am mers încetișor ca să nu ne împrăștiem.

După fix 4 ore am ajuns la vestitele scări. 500 mai exact. Dacă ai rău de înălțime și totuși vrei să ajungi până în vârf, nu te uita în spate. Pe bune, nu te uita în spate decât când ajungi sus. Și apoi coboară cu privirea în pământ 🙂 Pentru toți ceilalți este o priveliște superbă, chiar dacă la un moment dat urci în 4 labe, cum se zice.

Am pozat ce era de pozat, am luat o gustare și am coborât. Nu ne-am întors pe unde am venit și am continuat să mergem pe cărarea ce duce la Cabana Dochia unde speram noi să mâncăm o ciorbă. Fiind o zi de weekend era foarte aglomerat la cabană. Am profitat doar de toaleta lor, am mai ciugulit fiecare ce a avut prin ghiozdan și am luat-o la pas spre Durău, dar de această dată pe la Cascada Duruitoarea, pe traseul marcat cu cruce roșie.

După ce am parcurs bucata de traseu de pe platou, am intrat în pădure. Aici s-a terminat șmecheria. Rădăcini de copac peste tot. Am făcut aproape 2h până la cascadă și am mers numai cu frâna de mână trasă. Dacă stai bine pe încheieturi și articulații, cred că poți înjumătăți timpul. Pe alocuri sunt podețe din lemn și câteva frânghii, dar nimic de speriat.

De la cascadă până la cazare am făcut 2h și ceva. Cam după 30 min de mers de la cascadă spre Durău este o bifurcație. 1h30′ către Durău pe traseul marcat cu linie albastră și tot către Durău 2h pe cruce roșie. Ne-am lăsat influențați de niște turiști că traseul de 1h30′ este mai greu și am mers pe cel de 2h, care ne-a dat la moral fiindcă o bună bucată urci în loc să cobori. E ultimul lucru pe care vrei să-l faci când ești epuizat.

Plecați de la ora 07:30, pe la 18:30 am ajuns în sfârșit la cazare. Fiecare ceas/telefon a măsurat în felul lui efortul pe care l-am depus, dar în medie am mers cam 18km pe traseu, cu o diferență de nivel de 1100m și peste 3000 de calorii arse. O nebunie 🙂 Am fost o gașcă de 20 de persoane, inclusiv copii. Pe această cale îmi felicit prietenii și familia pentru că au reușit să termine traseul. Fiecare în ritmul lui, dar l-am terminat. Asta e tot ce contează.

Unii spun că e mai bine să urci pe la cascadă, alții invers. Părerile mereu vor fi împărțite când vine vorba de acest traseu. Chiar dacă la coborâre este mai greu spre Duruitoarea, cred că m-ar fi demoralizat să ajung pe platou și să văd că mai am muuuult până la Toaca. E bine că am urcat pe la Fântânele. Câteva hărți detaliate găsiți pe site-ul Parcului Național Ceahlău.

Nu am văzut urme de urși, dar la coborâre pe la cascadă dădea cineva cu pocnitori. Nu știu dacă preventiv sau au văzut ceva, dar traseul este unul foarte circulat, mai ales vara în zilele de weekend și nu ar trebui să te îngrijorezi din punctul acesta de vedere.

Recomand cazarea la Casa Blam în Durău. Chiar dacă gazda nu pare cea mai friendly, pensiunea este super bine întreținută. Totul curat, miroase bine și amplasarea este excelentă.

Nu întrebați de video. De data asta nu e 🙂 , dar am făcut poze. Sper să vă placă! Drumeție ușoară!