Categorii
Evenimente

Hai România! Acum și varianta pe gheață

Nu îmi vine să cred că un eveniment de o așa amploare, este găzduit și de Galați, un oraș în care după „moartea” Oțelului, spectatorii se reorientează spre baschet, fotbal feminin și de ce nu, hochei.

N-am mai călcat într-un patinoar de vreo 8 ani. Am așteptat momentul oportun. Campionatul mondial de hochei pe gheață, Divizia a II-a, grupa A, meciul României împotriva Serbiei.

Sursă poză

 

A fost un meci incitant, cu înscrieri, faulturi, bătăi (așa-i la hochei ), un meci în care am învățat regulile din zbor. Când am văzut primul jucător ca a prins pucul (mingea) din aer și l-a pus jos și a continuat să joace, vroiam să strig „henț”, dar am înțeles că au voie.

Există o regulă nescrisă și pentru public. Dacă a sărit pucul din teren spre tine, roagă-te în primul rând să nu îl prinzi în dinți și dacă ieși teafăr din confruntare, îl poți păstra. E al tău! Te poți lăuda cu el nepoților.

Poți să prinzi un puc în meciurile de joi, vineri și duminică (6,7 și 9 aprilie) când România mai dispută trei meciuri, primul fiind cu Islanda, cel de vineri împotriva Australiei, iar ultimul, duminică, împotriva Spaniei. Meciurile se dispută de la ora 20:00 la patinoarul din Galați și vor fi difuzate pe TVR HD.

Până la meciul următor, să-i felicităm pe băieți pentru meciul împotriva Serbiei, pe care l-au câștigat cu 4-1 și vă invit la patinoar, pentru că nu se știe când vom mai vedea naționala de hochei la Galați, mai ales în cadrul unui campionat mondial. Costul biletelor este de doar 20lei pentru adulți și 10lei pentru copii și le puteți cumpăra de pe bilete.ro sau de la caseria patinoarului, dar am văzut că acolo era coadă mare. Hai România!

Articole aleatorii din aceeași categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *