Categorii
Evenimente

S-a lansat Galați City App

Orașul Galați dispune de astăzi de o aplicație pentru smartphones. Este dezvoltată de Eventya, aceeași care au dezvoltat City Apps pentru orașe precum: Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj, Iasi, Oradea, Sibiu, Piatra Neamț, Mioveni,  Timisoara și Târgu Mureș. Aplicația este disponibilă în App Store și în Google Play. Deobicei când se lansează o aplicație, mai trec luni bune până când este completată cu un conținut de calitate, dar în cazul Galați City App, am rămas plăcut surprins să văd că are deja foarte mult conținut și chiar ai ce să faci cu ea.

Cui se adresează Galați City App

În primul tuturor cetățenilor săi, prin multiplele secțiuni de news, cu noutăți din cadrul primăriei, comunicate în urma ședințelor Consiliului local, informări de urgență, comunicate de presă și alte recomandări. Tot în aplicație găsim și o secțiune legată de evenimente, unde poți chiar seta memento-uri și vei fi primi push notification când se apropie acel eveniment.

Nu contează dacă ești de-a locului sau dacă ești turist, sigur te va interesa și categoria cu restaurante. Dacă vrei să salivezi, aruncă un ochi acolo.

Am spus mai sus „turist”. Da, se adresează cred că într-o mare măsură și turiștilor, fiind o aplicație dual language (Română și Engleză) unde persoanele ce vizitează orașul Galați pot afla și citi despre obiective turistice, muzee, biserici, mânăstiri, atracții naturale, parcuri de agrement și pot primi indicații cum să ajungă în oraș. Am înțeles că vor creea acces separat fiecărei instituții și acestea vor fi încurajate să-și creeze și să-și menajeze conținutul propriu din aplicație. Cu siguranță nu va mai avea aceeași consistență, dar dacă informațiile vor trece printr-un „filtru” al primăriei, consider că este o inițiativă bună, deoarece creearea și actualizarea conținutului este o mare provocare pentru astfel de aplicații. Platforma de content management observ că este user friendly și cred că va fi ușor de folosit de către oricine:

Raportează incident în Galați

O secțiune ce mi se pare foarte interesantă, este cea de Raportări Incidente. Poți face sesizări legate de străzi, vandalism, ordine publică, siguranța circulației, construcții, transport în comun, probleme cu iluminatul public, probleme cu transportul în comun și multe altele. Inclusiv Poliția Locală va primi sesizări în timp real. Poți seta automat locația în care te afli sau poți marca cu un pin pe hartă locul unde ai sesizat o problemă, după care atașezi 2-3 poze dacă vrei, iar instituția abilitată pentru rezolvarea problemei tale va încerca să rezolve cât mai repede acea problemă. Vei afla cine a preluat sesizarea, în ce stare se află și cât durează soluționarea ei. Ca să faci astfel de sesizări trebuie să îți confirmi numărul de telefon în aplicație pentru ca autoritățile să te contacteze dacă au nevoie de mai multe detalii.

Dacă ai un business sau un eveniment și vrei să apari în aplicație, trebuie să contactezi primăria la adresa de email cristi.ochiu@primariagalati.ro și dacă te încadrezi în categoriile publicate în aplicație, vei primi un user și o parolă, după care vei putea să-ti menajezi propria pagina în platforma Eventya. Toate informațiile din aplicația mobilă, apar și pe o variantă desktop și pot fi vizualizate pe https://galaticityapp.ro/

Legat de costuri, Primăria Galați va plăti sub forma de abonament, lunar, 4000lei pentru această aplicație, actualizări și mentenanță.

Sunt de părere că orașul Galați are nevoie de o astfel de aplicație pentru a se alinia la standardul orașelor moderne din România și este un pas mic, dar important către un Smart City. Așadar vă încurajez să o instalați și să o folosiți 🙂

În cadrul conferinței a avut loc și prezentarea video-ului oficial de promovare a orașului Galați, pe care vă-l invit să-l vizionați mai jos.

Articole aleatorii din aceeași categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *