Categorii
Descoperim lumea Personal

City Break la Budapesta, cu mașina

Am ales să facem un city break cu mașina la Budapesta pentru că eu sunt mare „amator” când vine vorba de zburat cu avionul. Nu e o destinație așa îndepărtată. Bine, depinde din ce colț al țării îți calculezi traseul. Oricum, slabe șanse să faci mai mulți km decât am făcut noi de la Galați.

Traseu dus:

Galați-Drajna-București-Pitești-Râmnicul Vâlcea-Sibiu-Deva-Timișoara-Arad–Vama Nădlac 1-Szeged-Budapesta 1100km cu pauză de masă la Dedulești unde sfârâie micii pe grătare, pauze de poze pe valea Oltului și înnoptare la Sibiu la Pensiunea Wolf 2

Traseu întoarcere:

Budapesta-Szeged-Vama Nădlac 1-Szeged-Arad-Timișoara-Deva-Sibiu-Brașov-Ploiești-Buzău-Galați . Tot cam 1100km, timp de parcurgere 15h30m

Recomandări dacă mergeți cu mașina la Budapesta:

  • Cumpărați vignetă de Ungaria de la benzinăriile Mol din țară și păstrați-o 2 ani (la recomandarea doamnei de la ghișeu). 57RON vigneta valabilă 10 zile
  • Am citit că în Ungaria îți trebuiesc 2 triunghiuri reflectorizante. Am luat, să fie. Nu ne-a oprit nimeni.
  • Am făcut mic ocol pe la Nădlac 1, de nevoie, și la dus și la întors pentru că pe unde te bagă Waze/Google Maps, adică pe la Nădlac 2, nu sunt magazine sau benzinării cu personal. La Nădlac 1 găsești un Carrefour și farmacii.
  • Dacă folosești Waze, când ești la vamă, îți recomand să bifezi în aplicație ca ți-ai cumpărat vinietă, altfel te va băga pe drumuri ocolitoare, nu pe autostrada către Szeged
  • Dacă vreți să faceți drumul dintr-o bucată, plecați dimineața devreme, pentru că este destul de obositor. Mai ales că pe tronsonul Lugoj-Deva încă se lucrează la autostradă și se stă în coloană ( am pierdut 2 ore acolo )
  • Am făcut plinul în țară și ne-a ajuns până ne-am întors. Nu că ăia n-ar avea motorina la același preț și benzinării Mol (care sunt de-ale lor), dar așa-i românul. Să fie! 🙂

În Ungaria va trebui să vă obișnuiți cu moneda lor, forintul maghiar. Noi am folosit cardul Revolut peste tot pe unde am putut plăti cu cardul și am scos cash de la bancomatele băncilor. Sunt multe ATM-uri de la Euronet, dar mie mi-au cerut comision 28RON/retragere și am zis pas.

Cazare în Budapesta

Am luat un apartament aflat la 25 min de mers pe jos de Dunăre, numit Black and White și am plătit 1030RON pentru 4 nopți de cazare. Era amplasat foarte aproape de o gură de metrou, dar am preferat să mergem mai mult pe jos și uneori cu mașina.

Parcare în Budapesta

Dacă ajungeți cu mașina în Budapesta, trebuie să aveți în vedere că aproape toate parcările sunt cu plată. Cu excepția weekendului și a sărbătorilor legale, se plătește în funcție de zonă, între 175-400 HUF / oră (2.5-5.7 RON). Nu se poate staționa mai mult de 4 ore și cele mai multe parcometre nu primesc decât monede! Chiar dacă pe unele parcometre scrie maximum waiting time: unlimited, nu e chiar așa. Dacă bagi monede pentru mai mult de 4 ore, ți le aruncă afară și o iei de la capăt.

Mâncare în Budapesta

Ungurii sunt șefii la langoș și nicăieri n-am văzut langoș ca la Retro Langos Bufe. Am mai mâncat și în alte locuri, dar aici a fost cea mai bună și ne-a ținut de foame până a 2-a zi 🙂

Dacă nu ești fan langoș îți recomand să încerci burgerii geniali de la Meatology. Mâncare tradițională bună poți găsi la Hungarikum Bisztro. Am mai mâncat și la Panorama Etelbar în Central Market. În această imensă piață puteți găsi tone de paprika, mâncare, dar și suveniruri la etaj. În zona grădinii zoologice puteți mânca bine la BRGR. Prețurile sunt cam ca la noi, dacă nu mănânci chiar în zona centrală, unde e mai de fițe.

Un loc mișto de băut un pahar de ceva este pe malul Dunării la PONTOON, chiar la Chain Bridge. Seara se adună foarte multă lume la acest bar în aer liber.

Ce e de vizitat în Budapesta

Cred că într-un sejur de 4 nopți poți vedea cam tot ce este important în Budapesta. Am folosit aplicația Visit a City (vezi itinerariul nostru) și ne-am optimizat traseul ca să ajungem să vedem toate punctele pe care ni le-am propus.

  • Podurile din Budapesta. Dacă ți-ai propus să ajungi în Budapesta, sigur ai auzit că sunt multe poduri, mai exact vreo 8. Îți recomand să le parcurgi pe jos, atât ziua cât și seara când sunt splendid luminate.
  • Palatul Parlamentului. Probabil cea mai emblematică clădire din Budapesta. Noi nu am intrat, dar i-am făcut înconjurul și am rămas surprinși de cât de mare este. În fața palatului, pe malul Dunării găsiți și monumentul pantofilor.
  • Citadella de pe Gellért Hill. Cel mai înalt deal din Budapesta, de unde ai o panoramă 360 deasupra orașului. Poți urca direct cu mașina, dar e scumpă parcarea sus și singurul loc unde am văzut să se plătească 24h/24h sau poți urca pe jos, dar pregătește-te pentru multe trepte. Noi am lăsat mașina gratis aici la poalele muntelui.
  • Buda Castle și Galeria Națională nu trebuiesc ratate. Sunt în același loc și se poate ajunge cu funicularul sau pe jos. Am urcat cu funicularul pentru suma de 1200HUF/persoană/urcare. Recomand să luați doar urcare pentru că vine următorul obiectiv turistic la care se ajunge pe jos din vârful funicularului.
  • Matthias Church și Bastionul Pescarilor aflate chiar vizavi de Palatul Parlamentului, locul unde se adună majoritatea turiștilor la apus pentru a prinde momentul când se luminează Palatul Parlamentului (în jur de ora 21:00).
  • Mergând în aceeași direcție puteți ajunge la Margaret Island, o oază de liniște, unde lumea aleargă, face activități sportive sau se relaxează lângă fântâna arteziană muzicală.

O zonă de maxim interes este zona City Park-ului unde sunt concentrate obiective precum:

  • Grădina Zoologică imensă demnă de o capitală Europeană. Am prins o perioadă de vacanță și era plin de copii și profesori. Prețul biletului pentru un adult este de 3300HUF și pentru copii 2200HUF. Mai multe detalii găsiți pe site-ul grădinii zoologice.
  • Szechenyi Bath, cele mai mari băi termale din Europa. Obligatoriu trebuie să ajungeți aici, indiferent de anotimp pentru că sunt și multe piscine cu apă fierbinte. Costul biletelor este între 5800 și 6300 HUF pentru un adult, depinde dacă optați pentru locker sau cabină de schimb. Noi am luat doar un bilet cu cabină și ne-am schimbat amândoi.
  • Dacă tot sunteți prin zonă, puteți vizita și Castelul Vajdahunyad și piața Heroes Square

Din mers am mai văzut și St Stephens Basilica și Sinagoga, ce mai mare din Europa. Am vizitat și Terror House, dar eu n-am cuvinte de laudă despre acest muzeu de istorie. Nu recomand decât dacă ești pasionat.

În schimb vă recomand să faceți o plimbare cu barca pe Dunăre, de preferat noaptea. Oferte sunt cu nemiluita, noi am plătit 2500 HUF / pers și am plecat de la pontonul 8A. Cam șubred vaporul ăla, dar a fost ok 🙂

Dacă vrei să faci o escapadă în afara Budapestei, îți recomand sătucul Szentendre și High Castle din Visegrad unde ajungi în mai puțin de o oră și de unde ai o priveliște deasupra cursului Dunării care îți taie răsuflarea.

Cu siguranță merită să vizitezi Budapesta. Am plecat cu impresia că știu să-și pună în lumină valorile și obiectivele turistice mult mai bine decât noi. Îți recomand să ieși cel puțin la o plimbare nocturnă. În memoria mea când zic Budapesta, îmi vin numai imagini cu clădiri și poduri luminate mișto.

Cam aceasta a fost experiența noastră în Budapesta. Un oraș pe care cu siguranță o să-l mai vizitez, poate în drum spre alte țări. Te las cu video-ul de mai jos și dacă ai întrebări, nu ezita să-mi scrii în comentarii!

Articole aleatorii din aceeași categorie:

11 răspunsuri la “City Break la Budapesta, cu mașina”

Salut. Deci dupa 4 ore trebuie sa mut masina pe alt loc sau cum?
Numai induceti in eroare ca nu se poate sta cu masina mai mult de „x” ore.
Se poate sta atata timp cat platesti cu cateva minute inainte pentru urmatoarele ore.

Salut. Scuze, abia acum am vazut mesajul tau. Da, poti trece fara probleme pentru ca ești in UE. Sa ai talonul la tine și asigurarea valabila inclusiv pentru Ungaria.

Salutare. Frumos material, felicitari! Am si eu cateva (destule) intrebari, daca nu te superi…Cu ce ai filmat? Ce model este drona? Cum se circula prin Budapesta?Gasesti locuri de parcare suficiente in jurul obiectivelor? La baile termale cum ati procedat, ati luat pe zone cum arata pe situl lor, sau pe o perioada de timp limitata? Cu ce ai montat filmarile? Merci mult si succes!

– Am filmat cu Osmo Action și cu drona DJI Mavic Air 1
– Se circulă bine, ca într-un oraș mare, dar nu am stat în ambuteiaje ca în București. Poate am prins noi o perioadă mai jeleră.
– Sunt locuri de parcare în jurul obiectivelor, majoritatea cu plată.
– La băile termale am intrat peste tot și nu îmi aduc aminte să fi luat un bilet special pentru asta. Din ce îmi aduc aminte am luat bilet pentru 4 ore, dar a fost suficient. Ai parcare chiar în față, tot cu plată, evident 🙂
– Editez cu Final Cut Pro X pe Mac
Dacă mai ai întrebări, nu ezita. Nouă ne-a intrat la suflet Budapesta și sigur o să mergem iar după ce se va putea călători fără restricții.

Gata am citit acum comentariile, multumesc. Am frunzarit o gramada de cazari pe Booking si AirBnb, frate ce poate lumea sa inchirieze…jale! Nu ma asteptam ca cineva sa aibe 4,5,6 ca note la cazare. Voi ati stat intr-un loc foarte ok, cum ati rezervat si in ce zona? Am vazut ca ati plecat cu masina mereu, ma gandesc ca daca gasesc cazare la o nota spre maxim dar la 7-9 km de centru, sa iesim cu masina spre obiective…Cautand cazare si parcare gratis, am dat peste tot felul de bombe, ca sa zic asa, si nu inteleg de ce oamenii nu citesc absolut toate review-urile, ca sa nu se mai planga dupa…Plus anunturi mincinoase, e parcare gratis, dar e pe strada si nu sunt locuri…sau sunt parcometre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *