De 1 Mai am dat marea pe munte
Aftermovie la finalul articolului 😀
Deobicei de Paște se stă pe acasă, cu familia, sau cel puțin așa făceam eu până acum, însă anul acesta m-am gândit să mai schimb puțin lucrurile. Am simțit că (aproape) toată gașca ar vrea o schimbare și ne-am pus pe căutat cazare, undeva la munte, nu contează unde, numai să plecăm 😀
După câteva zile de căutări ne-am găsit cazare la Moeciu de sus la Casa Ileana, pe care vi-o recomand, poze mai multe găsiți pe pagina lor de facebook. Noi am fost 16, deci am ocupat toată vila 🙂
N-am mai fost în Moeciu, dar câteva zile ne-au fost de ajuns să vedem cam tot ce era de văzut prin zonă. Într-o zi am fost la Wolf Park Adventure care s-a dovedit a fi închis din motive tehnice, dar au promis că o să-l redeschidă după Paște, totuși amplasarea traseului prin pădure l-a ajutat pe Ion să organizeze Easter Egg Hunt. Ne-a ascuns niște ouă de ciocolată prin pădure și noi a trebuit să le găsim, fiecare având o valoare diferită în funcție de punctaj, anyway..a fost interesant 😀
Am ajuns și la Dino Parc Râșnov, un parc foarte frumos încadrat în pădure, cu replici ale dinozaurilor, de diferite specii și dimensiuni, există chiar și un mic muzeu, zona de food, o terasă și un mini traseu de agrement pe care noi l-am făcut și pot zice că are o zonă care este destul de solicitantă, chiar dacă pare ușor la prima vedere. După mine, parcul e mai mult pentru părinți cu copii, dar merită văzut, dacă n-ai ce face într-o duminică însorită. Intrarea este 28lei și 10lei în plus dacă vrei să faci traseul de agrement. Am ajuns din nou și la cetatea Râșnov, am dat check in în aplicația Drumul Cetăților și am câștigat o licență antivirus de la Bitdefender 😀
Am vizitat Cheile Grădiștei și am făcut câteva poze superbe de la Resort Fundata, unde spre surprinderea mea, am descoperit că avem traseu de biatlon la noi în țară și nu orice traseu, arăta ca cele de pe Eurosport, cu tribune, căbănuțe, pârtie de ski, tot ce trebuie :).
În concluzie, ne-am plimbat puțin, am văzut cam tot ce era de văzut, sigur o să revenim la Wolf Park Adventure, pentru că traseul arată promițător și nu, nu îmi pare rău că am plecat de acasă de Paște 😀
Aftermovie, 11 minute, enjoy! 😀
3 răspunsuri la “Escapadă de Paște la Moeciu”
Cee fain !!! Superr tare, cea mai tare vacanta ever & ever & ever ! #1maifrumos
Pai trebuia sa stii, pentru ca la Cheile Gradistei s-a organizat concurs de biatlon la FOTE 2013 ;))
Trebuia 😀 arată ca în alte țări, nici nu zici că ești în România 🙂