Am avut de curând un zbor de pe aeroportul Henri Coandă București (Otopeni), mi-am rătăcit niște bunuri în zona unde se face controlul de securitate și am câteva sfaturi să vă dau.
Aveam un rucsac destul de încărcat din care am scos ca deobicei laptopul, tableta și le-am pus în tavă împreună cu telefonul și ceasul. Polițistului de la frontieră i s-a părut ceva suspect la scanare, a vrut să analizeze mai minuțios rucsacul și m-a pus să mai scot lucruri din el. Am mai trecut prin asta și știam că e doar o procedură. M-a întrebat unde călătoresc, ce mai am prin rucsac și m-a pus să scot aproape tot. A rugat un coleg să ia tava și să o bage din nou prin scanerul cu raze X, lucru care s-a și întâmplat, doar că agentului care a băgat din nou tava pe banda probabil i s-a părut că sunt prea aglomerate lucrurile într-o singură tavă și le-a împărțit în două tăvi. Am așteptat frumos să vina rucsacul meu pe bandă, polițistul mi-a făcut semn că acum e ok, mi-am luat toate lucrurile din tavă, le-am îngrămădit rapid în ghiozdan ca să eliberez zona și am plecat. Da, ați ghicit, cea de-a doua tavă n-am mai luat-o. Pentru că nici nu știam că există o a doua tavă. Sub ochii mei bunurile au plecat de la mine într-o singură tavă.
Am luat avionul, am ajuns la destinație, am dormit și dimineața când să plec în oraș la plimbare am realizat că nu mai am camera foto, obiectivul extra, un cablu de laptop și tocul cu ochelari. Am derulat filmul întâmplărilor și mi-am dat seama că doar la aeroport se putea întâmpla ceva pentru că am avut rucsacul sub supraveghere tot timpul și nu luam în calcul un furt. Asta era duminică.
Am căutat numere de telefon, am sunat și în call center la Otopeni, dar nu am reușit să dau de nimeni. Am dat un mail la otopeni.igpf@mai.gov.ro și la contact@bucharestairports.ro în care am detaliat cât am putut ora, locația și ce am pierdut. A 2-a zi, luni, am primit reply la prima oră a dimineții în care eram informat că obiectele descrise se află în custodia biroului obiecte pierdute și mi-au dat inclusiv numărul procesului verbal ce însoțea cazul meu. Mi-au spus să sun la Biroul de obiecte pierdute +40786137134 și să stabilesc condițiile de recuperare. Eu mai sunasem la acest număr, dar programul este doar de Luni – Vineri: 09.00 -15.00 . Am sunat, mi s-au cerut detalii minuțioase despre obiectele pierdute, ca să demonstrez că știu despre ce e vorba și am stabilit că o să vin zilele următoare să le ridic.
Sincer aveam speranțe spre zero că o să le mai recuperez, în mintea mea credeam că le-a luat altcineva din tavă nu că le-au oprit angajații aeroportului.
La întoarcere m-am dus în aeroport și după ce am fost plimbat în 3 zone diferite din aeroport pentru că nu există niciun indicator către acest birou de obiecte pierdute, am pus mâna pe telefon și am sunat să întreb unde să mă duc. Surpriză, acest birou este într-o zonă securizată și nu are acces oricine, iar întâlnirea se face prin aeroport la mica înțelegere cu doamna de acolo. Am completat o cerere tipizată, mi-a făcut o copie de buletin (îmi spusese la telefon să vin cu o copie de buletin să-i las, dar aparent în aeroport nu există imprimante multifuncționale nicăieri sau nimeni nu vrea să-ți facă o amărâtă de copie), mi-a adus bunurile și am plecat. Din nefericire nu mi-am recuperat și ochelarii, dar lucrurile mai de preț le-am găsit. Nu știu dacă a mai fi fost și o a 3-a tavă 🙂
Concluzii:
- Verificați tăvile și bagajul la plecare de la security, să fiți sigur că aveți tot. E prima dată când mi se întâmplă, dar e bine totuși că a fost pe Otopeni și nu în altă țară, că sigur nu mă mai duceam după ele.
- Nu vă panicați dacă nu vă răspunde nimeni la telefon, pentru că nu au program non stop. Dați un mail și așteptați sau sunați în timpul programului. Am primit reply de la ambele adrese de mail către care trimisesem solicitarea.
- Obiectele pierdute sunt inventariate și ținute 1 an de zile. Nu știu ce se întâmplă cu ele după, dar mi se pare un termen mai mult decât rezonabil.
- Mi-a spus doamna de la birou că au 40-50 astfel de cazuri pe zi. Nu m-am mai simțit așa prost.
- Aveți aici o listă cu detalii de contact de la Otopeni
- Pentru Bagaje pierdute aveți aici o listă
2 răspunsuri la “Obiecte pierdute în aeroport – Otopeni”
Salut, mai ai mailul cu raspunsul de la aeroport?
M-ar interesa de pe ce mail ti-au raspuns si care ar fi continutul!
Multumesc,
Cosmin
Mi-au raspuns de pe otopeni.igpf@mai.gov.ro
“Bună ziua!
Vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 0040786137134, de luni până vineri, între orele 09.00-15.00 pentru a da detalii despre obiectele pierdute si sa stabiliti modalitatea de recuperare in conditiile in care obiectul pierdut se afla in custodia biroului respectiv. La PV …/…2024 se regasesc obiectele pierdute si descrise de dumneavoastra in email.
Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga disponibilitate a instituţiei noastre faţă de cetăţeni.
O zi placuta!”