Una dintre provocările unui magazin online este optimizarea spațiului în care este depozitată marfa. Depozitul de la Clește.ro primește un binemeritat upgrade după aproape 5 ani de activitate și am simțit că este momentul să schimbăm și rafturile pe care este depozitată marfa. Până acum am folosit rafturi de prin Bricodepot și Dedeman, dar avem nevoie de unele mai rezistente, de tip industrial.
După câteva discuții cu 4-5 firme mai mult sau mai puțin serioase am ajuns la cei de la RafturiOnline.ro . Sistemul lor de rafturi modulare pare puțin greu de înțeles, dar mi-am dat seama la urmă că este foarte eficient atât pentru ei cât și pentru cumpărător să le vândă așa. Oricum, am cerut detalii la telefon și mi s-a explicat cum vin împărțite, cum se montează și conversația a continuat pe Whatsapp. Au fost foarte prompți, mi-au dat toate detaliile de care aveam nevoie, inclusiv poze reale cu rafturile ca să le văd înainte să le comand.
Au stocuri în țară și livrarea s-a făcut imediat la mine. Costul transportului nu este inclus, dar tot ei se ocupă să găsească cel mai bun transportator către destinație. Mi-au comunicat prețul transportului, le-am dat ok-ul și a 2-a zi marfa era la mine.
Au rafturi pentru depozitare paleți, depozitare ușoară, rafturi de magazin de diferite dimensiuni, schele, scări, echipamente și accesorii de magazin, o gamă destul de variată și poți să-ți echipezi magazinul cu strictul necesar.
Vă las mai jos și câteva poze cu rafturile comandate de mine. Sunt vopsite în câmp electrostatic, foarte solide, pot susține greutăți de 350kg / poliță, se pot prinde în pardoseală și comparativ cu ce oferte am mai găsit cred că sunt la un preț corect, mai ales că au stoc în țară și livrarea se face rapid. Montarea lor se face fără a avea nevoie de scule speciale, doar prin clipsare și asigurarea polițelor cu niște siguranțe ce vin în colet. Tot ce se vede mai jos am montat în 4 oameni și a durat 2 ore.










Acest articol nu reprezintă o reclamă plătită. Pur și simplu am scris despre ei pentru că mi-a plăcut comunicarea, îmi plac rafturile și m-am chinuit mai bine de o săptămână să găsesc ceva ok. Dacă aveți întrebări, le aștept în comentarii. Numai bine!